Rusia este la un pas de recesiune. Riscul a atins un nivel record

Rusia este la un pas de recesiune. Riscul a atins un nivel record
Publicat: 28/11/2014, 18:30

Un alt sondaj indică faptul că Rusia va intra în recesiune la un preț al petrolului Urali de 80 de dolari pe baril. În urmă cu șapte ani, economia rusă creștea cu 8,5% în timp ce prețul cotația țițeiului rusesc era de aproape 70 de dolari pe baril.

Un preț de 80 de dolari pe baril al petrolului Urali ar fi cu 3 dolari mai mic decât media înregistrată într-o perioadă de o lună încheiată pe 15 noiembrie.

Rusia, pentru care jumătate din veniturile bugetare sunt obținute din vânzările de petrol și gaze, se apropie de prima contracție economică de după 2009, cheltuielile de consum nereușind să compenseze acest declin.

„Creșterea cererii interne, care a fost un motor major al economiei în ultimii câțiva ani, este aproape epuizată. Economia s-ar putea contracta chiar dacă prețul petrolului rămâne la nivelul actual o lungă perioadă de timp”, a declarat Anna Bogdiukevic, analist la ZAO UniCredit Bank.

Economia rusă este sufocată de sancțiunile Statelor Unite și europene, de cele mai ample ieșiri de capital din 2008 și de cea mai ridicată inflație din peste trei ani.

Rubla s-a depreciat cu peste 25% față de dolar în ultimele trei luni, înregistrând cea mai slabă performanță în rândul a 170 de monede analizate de Bloomberg. Vineri, rubla s-a depreciat cu 1,2%, la 49,22 unități pentru un dolar.

Prețul petrolului Brent, în funcție de care este stabilită cotația petrolului rusesc, a scăzut joi sub 75 de dolari pe baril, pentru prima oară din septembrie 2010, la 72,58 dolari pe baril, după ce OPEC a decis să nu reducă producția. Vineri, cotația țițeiului Brent a recuperat o parte din pierderi, fiind cotat la 73,04 dolari pe baril.

Ministrul rus al Economiei, Alexei Uliukaiev, a declarat vineri că prețurile petrolului s-ar putea echilibra la circa 80 de dolari pe baril, dar că Rusia ar trebui să fie pregătită pentru orice scenariu.

Prețul mediu al petrolului Urali în perioada 15 octombrie-15 noiembrie a fost de 82,67 dolari pe baril, comparativ cu 91,75 dolari pe baril în luna anterioară, potrivit datelor Ministerului rus de Finanțe.

Banca centrală a Rusiei a redus la zero estimarea de creștere economică pentru 2015 și a prelungit termenul la care inflația ar trebui să scadă la 4% până în 2016.

Analiști intervievați de Bloomberg anticipează că PIB-ul Rusiei va avansa cu 0,1% în 2015, în loc de ritmul de 0,8% prognozat cu o lună în urmă. Inflația va atinge în acest trimestru 9%, iar în trimestrul viitor 9,3%, urmând apoi să încetinească ușor.

În luna octombrie, inflația a accelerat la 8,3%, cel mai ridicat nivel din iulie 2011.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Cezar Ouatu, reacție după moartea lui Gabriel Cotabiță: "Unul din momentele care-mi vor rămâne bine...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga